miercuri, 4 aprilie 2018

Filiala SNLP Bacău a finalizat Campania Umanitară "Dăruind vei dobândi..."

Astăzi 04.04.2018 , am finalizat campania umanitară "Dăruind vei dobândi..." ,prin faptul că m-am deplasat alături de domnul Pricop Laurențiu,  membru al Comitetului de Filiala SNLP, respectiv alături de doamna Suciu Karmen presedinta Asociației Născută Înger,precum și cu doamna Sofron Monica presedinte a Asociației Umanitare Codrin, la familia Grădinariu din sat Moreni, comuna Văleni, județul Neamț.

Așa cum știți în data de 14.03.2018 a fost demarată această campanie umanitară la inițiativa filialei noastre sindicale, în urma aducerii la cunoștință a situației disperate a acestei familii, de doamna Suciu Karmen, care prin intermediul asociației sale se ocupă îndeaproape de acest caz , prin faptul că până la ora actuală a plătit tratamentele ,respectiv investigatiile medicale ,pentru cei doi membri ai familiei bolnavi .

Așa cum v-am precizat mai sus, astăzi m-am deplasat la domiciliul acestei familii greu încercate, ocazie cu care am constatat o zonă extrem de săracă, așa cum nu mi-a fost dat să văd până la ora actuală,aflată intr-o zonă greu accesibilă .
Cu această ocazie, am predat acestei familii toate bunurile donate de dumneavoastră, colegii noștri, respectiv am predat o foarte mare parte din alimentele și bunurile cumpărate de noi de la Auchan Bacău , anterior deplasării, bunuri ce au costat peste 1.300 lei.

Aceste cumpărături au fost posibile datorita faptului că dumneavoastră, colegii noștri, salariați ai Penitenciarului Bacău, ați decis să donați bonurile valorice obținute ca urmare a donării de sânge din data de 30.03.2018.
O altă parte din bunurile cumpărate, alaturi de pachete cu alimente și bunuri donate de doamna Suciu Karmen, au fost predate familiei  Tutu   , din satul Miron Costin, comuna  Miron Costin  , județul Neamț, familie care la rândul său este greu încercată de viață întrucât capul familiei, domnul Viorel este operat de inimă, fiind în același timp epileptic, iar doamna Gabriela are cancer la sân și urmează tratament chimioterapeutic, iar împreună cu cei 3 copii se descurca foarte greu din pensia de boală a soțului de doar 700 lei.

De asemenea în urma campaniei umanitare s-a strâns suma de 900 lei, sumă ce va fi folosita exclusiv pentru transportul la spital pentru ședințele de chimioterapie a domnului Grădinariu   (având în vedere ca este o zona greu accesibilă),respectiv pentru achiziționarea unor dispozitive medicale necesare acestuia,precum și pentru acoperirea unor costuri de tratamente medicale.
În ambele situații am constatat că, copiii acestor familii greu încercate au uitat ce înseamnă bucuria unui cămin liniștit, au uitat ce înseamnă bucuria sărbătorilor pascale datorita greutăților prin care trec familiile acestora, pe fețele acestora vazandu-se tristețea din inimile lor.

De aceea consideram ca umilele daruri făcute cu ajutorul vostru, al colegilor noștri de la Penitenciarul Bacău, le-a adus puțină bucurie în sufletele lor în această zi sfântă a Miercurii Mari din Săptămâna Patimilor și a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
Pentru ajutorul acordat acestor familii greu încercate, vă adresez din inimă, cu smerenie adâncă MULTUMIRI infinite pentru acest gest pe care l-ați făcut fiecare dintre voi, alții mai mult, alții mai puțin ,iar alții cu un gând bun...
Pe această cale, doresc  să adresez umilele mele mulțumiri și
















 actualei conduceri a Penitenciarului Bacău, care de la începutul acestei campanii umanitare ne-a sprijinit în acest caz.
Nu în ultimul rând, doresc să multumesc colegilor nostri Buium Ramona,Grigoras Catalin  și Badulescu Gabriela care au sprijinit trup și suflet această campanie prin implicarea dumnealor, respectiv domnului Pricop Laurențiu, care astăzi m-a însoțit la finalizarea acestei campanii și care si-a sacrificat o zi din viața sa pentru a fi alături de acești oameni aflați în aceste situații disperate.
Pe viitor, am speranța că voi reuși să insuflu tuturor colegilor noștri,  o mai mare implicare în cadrul acestor campanii umanitare făcute pentru ajutorarea semenilor noștri.
Cu adâncă recunoștință,
Presedinte Filiala SNLP Bacau
Sima Marius-Florin

Un comentariu: